27 septembrie 2011

Nunta cu mere si eucalipt

                 
         A venit toamna, au aparut si merele pe piata. Intotdeauna mi-a placut sa folosesc fructe sau diverse obiecte in aranjamentele florale. De data asta, am avut ocazia sa realizam o nunta cu mere. Mi-a placut ideea de la inceput, insa am fost putin sceptica, de cum vor arata aranjamentele, oarecum tomnatice, intr-o sala modernista precum este cea de la Do Stil, in Timisoara. Ca si la alte nunti, nabadaile au fost si ele prezente, precum transportul de flori taiate din Olanda ce a fost oprit la vama Romaniei. Nu am stiut in acel weekend de aceasta poveste, am aflat cand m-am dus sa imi iau florile, comandasem printre altele si niste crizanteme portocalii deschis, care sa mearga cu decorul auriu, oarecum `ciudat` al peretilor de la Do Stil. Pana la urma am luat cateva baxuri de crizanteme caramizii, cateva verzi, am zis ca oricum vor merge bine cu verdele fructelor. Deci va persista verdele. Frunzele bordo inchis de Cordeline au mers perfect cu scaunele si podeaua neagra a locatiei si au dat o nota de eleganta. Chiar daca planurile de acasa nu s-au potrivit cu cele de la depozit, e bine insa ca am fost inspirate si flexibile iar decorul floral a iesit superb.
      E interesant, caci nu a existat nici o nunta in care sa nu existe schimbari de planuri, ori flori comandate care nu au venit, ori un vas spart sau o lumanare rupta. E bine de stiut si de crezut ca orice planuri ti-ai face, niciodata nu se vor respecta intocmai. Cred ca ne-am plicitisi grozav de tare daca totul s-ar petrece conform planurilor din viata noastra ... fara schimbari, fara nabadai, fara intarzieri si putin stres, suficient cat sa iti faca viata mai palpitanta.